Image

CES-sănătate prin terapie și dezvoltare personală, 2020

În perioada noiembrie-decembrie 2020, Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă derulează proiectul ”CES-sănătate prin terapie și dezvoltare personală” finanțat prin Start ONG care reprezintă  cel mai simplificat instrument de finanțare comunitară, lansat de Kaufland România și implementat de Asociația Act for Tomorrow.

Proiectul are ca scop creșterea nivelului de educație pentru sănătate și dezvoltare personală ca fundament pentru o mai bună integrare școlară și socială a copiilor cu cerinţe educative speciale (CES) si a copiilor care provin din familii cu situație materială precară, prin aplicarea unui program special, personalizat de educație.

Grupul țintă este format din elevi care provin de la CSEI Al. Roșca, Școala Gimnazială Nr.5 și Școala Gimnazială Nr.11.

Copiii cu CES traversează o perioada foarte dificilă în aceste momente iar participarea lor la aceste activităti le oferă oportunitatea de a avea acces la altfel de forme de terapie specifică.  

Proiectul se desfășoară pe parcursul a două luni iar activitățile la care participă cei 30 de copii sunt cursuri de echitație, meloterapie , consiliere psihologică , logopedie și cursuri de calculator.

Fiecare tip de activitate a fost selectată ținându-se cont de particularitățile copiilor, durata acestora este de câte 10 ședințe.

Echitația contribuie la îmbunătățirea posturii, la reducerea anxietății și a stresului , dar și la dezvoltarea simțului de coordonare. Meloterapia este o terapie specifică prin muzică are are efecte benefice asupra psihicului și a stării fizice.

Consilierea și logopedia sunt activități specifice rezolvării unor tulburări de comportament, dificltăți de comunicare sau relaționare, gestionarea emoțiilor. Cursurile de calculatoare se derulează online, într-o manieră atractivă, elevii sunt învățați atât să foloseasca platformele necesare la școală, cât și să creeze aplicații și jocuri simple cu ajutorul calculatorului.

Feed-back-urile primite atât de la copii cât și de la părinți sunt foarte bune, copiii sunt dornici de a ieși din rutina zilnică și de a face lucruri noi, toate acestea contribuind la îmbunătățirea stării fizice și psihice și reducerea efectelor generate de perioada de izolare și de mutarea școlii în mediul online.

 

Profesor Irina Bălțătescu, director CSEI Al.Roșca, Profesor  Sorina Vasilescu, coordonator proiect